joi, 18 iulie 2013

Cura de slabire care a inebunit lumea


Salut,

Astazi vreau sa-ti prezint o noua cura de slabire rapida care a starnit interes in toata lumea.
O nouă cura de slabire, denumită simplu "dieta 5:2", a cucerit din ce în ce mai mulţi adepţi în Marea Britanie şi SUA pentru că îi lasă pe oameni să mănânce orice vor, însă doar cinci zile din şapte.

Dieta a fost concepută de jurnalistul medical Michael Mosley şi de jurnalistul Mimi Spencer şi îi lasă pe cei care o urmează să mănânce orice vor şi cât vor timp de cinci zile, dar să nu depăşească mai mult de 600 calorii pe zi în următoarele două, potrivit Agerpres.

Cele două zile de post din cadrul Dietei 5:2 presupun hrană care să nu depăşească limita superioară de 600 de calorii pe zi - aproximativ un sfert din volumul de calorii de care are nevoie un adult sănătos. Meniul de "post" al unei persoane care ţine acest regim poate arăta în felul următor: două ouă fierte la micul dejun, grătar de pui şi salată verde la prânz şi peşte cu tăiţei din orez la cină, fără a bea altceva în afară de apă, cafea neagră (fără zahăr sau lapte) sau ceai.

Michael Mosley susţine că succesul acestei diete se bazează pe faptul că este foarte atractivă din punct de vedere psihologic (pentru că oamenii pot să postească mai uşor 2 zile dacă ştiu că apoi vor reveni timp de cinci zile la meniul lor obişnuit) şi conduce la o pierdere treptată şi constantă în greutate - cu o medie săptămânală de 0,46 kilograme pentru femei şi uşor mai mult pentru bărbaţi.

Daca doriti mai multe detalii lasa-ti un comentariu mai jos si va prezint intreaga dieta.

O zi Buna si slabire usoara va doresc.

1 comentarii: